duminică, 9 noiembrie 2008

Blog nou si neuroni vopsiti

Nu ne propunem să reinventăm apa caldă, dar blogul ăsta o să fie – sau mai bine zis îşi propune să fie – un pic altfel. În primul rând pentru că este coproducţie. În al doilea rând pentru că este scris de o blondă – Neuronul Blond şi de o brunetă – Neuronul Brunet (adică yours truly); asta dacă nu o să ne certăm zilnic şi nu o să reuşim să scriem nimic. Ţinem să mentionam că nu suntem nişte fufe tembele care s-au gandit acum că este “cul” să-şi faca blog. Avem amândouă bloguri de mai bine de doi ani, numai că acum punem un neuron blond şi un neuron brunet împreună în procesul de creaţie într-o nouă reşedinţă – Yahoo 360, die in pain!

Neuronul Blond va scrie despre chestiile care se întâmplă zi de zi în viaţa unei blonde, sperând astfel să dărâme mitul conform căruia toate blondele sunt proaste şi piţipoance. Nu mai adaugăm nimic la descrierea ei pentru că mărturiseşte că este un mister până şi pentru ea.

Eu sunt semi-feministă [cum vine asta?], deci nu exagerez cu ideile mele. Nu am idei cretine conform cărora femeia poate să stea toată ziua să se uite la emisiuni penibile şi la telenovele, iar săracul bărbat trebuie să gătească şi să spele rufele. Ţin să menţionez că mă enervez repede şi uit greu, după modelul “forgive, but don’t forget”.

Nu vom scrie chiar zilnic pe blog – deşi facem tot posibilul – pentru că nu vrem să postăm orice tâmpenie. Mai mult decât atât, suntem studente în ultimul an şi nu promitem că o să avem timp să scriem tot ce ne trece prin cap, deşi garantăm că material există la nivelul neuronilor.

This being said... enjoy!

Neuronul Brunet

2 comentarii:

  1. Ce e cu atata roz pe capul vostru?
    In rest, "succesuri"!
    Your sister

    RăspundețiȘtergere
  2. stai draga ca abia am inceput. ne lamurim si noi cum sta treaba si o dam pe alte culori.
    vezi ca si neuronul blond are sora, trebuia sa zici din partea cui esti :))

    RăspundețiȘtergere