La multi ani!!!

... Neuronului Blond. Ea nu imbatraneste, ci devine mai inteleapta :p
O parte din cadoul pentru tine este acest post [vezi mah ca scriu?] Restul - saptamana viitoare.
La multi ani!

Pentru prima oara in mult timp - Neuronul Brunet

No comment

Cum poti sa ii dai cuiva telefon si sa-i spui: "Stii unde e frati-tu? In spital!" Si dupa aia sa taci, sa nu spui nimic, sa nu dai detalii despre ce a patit, cum de a ajuns in spital cand tu il asteptai sa vina acasa.

Cred ca o sa pun un post in care sa dau sfaturi despre cum sa dai vesti proaste, ca in nici un caz "Stii unde e frati-tu? In spital!" nu e o modalitate buna.

Din search-urile de pe Google observ ca tot mai multi oameni inselati sau care inseala ajung aici pe blog. Daca esti inselat desparte-te de iubitul/iubita ta; daca inseli trebuie sa te gandesti bine daca merita sa faci chestia asta.

de Neuronul Blond

De pe Google adunate

Anume ce cauta lumea pe Google si ajunge aici pe blog.

"Tehnici de inselat" - am cam enumerat cateva pe aici, dar nu incurajez lumea sa faca asta
"Ce ma enerveaza pe hi5" - e ceva care sa nu enerveze la hi5?
"am o prietena blonda fara neuroni ce e de facut" - spui de 3 ori Tatal Nostru, faci vreo 5 matanii si faci turul manastirilor din Romania, poate asa va da doamne-doamne neuroni amandurora
"infrumusetare barbati" - manechiura, pedichiura, pensat, epilat, solar si obligatoriu tricou pe care sa scrie numele unui italian mort
"cum sa nu iti inseli prietena" - cu grija
"cenusareasa de imbracat" - la asta chiar nu am replica :))
"prietena ma inseala" - aparent aici pe blog vin numai oameni care inseala, care sunt inselati sau care nu stiu cum sa faca sa nu insele
"de ce bate inima repede la emotii?" - imi place exprimarea, dar nu am studii medicale
"inselat relatie serioasa 1 an iubit" - nu inteleg exact cine inseala pe cine
"motive de intalnire" - nu stiu.. hai la un suc, hai sa imi vezi pisica, hai la teatru.. improvizeaza
"cati neuroni au oameni" - cativa, aparent
"idei de replici" - "ce faci papushea, te fac un cearceaf?" merge intotdeauna =))
"sari pe goagal" - oare domnul Vanghelie a vizitat blogul?

De Neuronul Blond

Neuroni licentiati

De cateva zile neuronii vopsiti sunt licentiati! Gata, am scapat de licenta!

Am inceput sa lucrez la licenta in februarie, am avut nopti nedormite, certuri din orice motiv cu familia, multe fire de par cazute din cauza stresului de am crezut ca o sa ajung din neuronul blond - neuronul chel, caderi nervoase inclusiv in dimineata licentei. Si pentru ce? Sustinerea lucrarii a durat mai putin de 5 minute; ceea ce inseamna ca eu am lucrat 5 luni la o lucrare despre care am vorbit doar 5 minute.

Dar nu mai conteaza, eu am luat o nota buna la licenta, Neuronul Brunet a luat o nota foarte buna; tot ce conteaza este ca s-a terminat tot "cosmarul" asta. Acum urmeaza stresul pentru master...

De Neuronul Blond

Putina politica

Am ajuns sa ma uit la stiri doar pentru amuzament, mai ales la stirile politice. Pe langa faptul ca in campania electorala primeam fluturasi din partea PSD+PC la cutia postala in care Marian Vanghelie il recomanda pe Adrian Severin, sau ma rog garanta pentru el, prostiile vad ca se tin lant si dupa ce s-a terminat campania electorala.

In primul rand cum poate Vanghelie sa recomande un profesor universitar? Adica eu ar fi trebuit sa il votez pe Severin (ma rog, PSD+PC) pentru ca mi-a zis Vanghelie? Daca domnul Vanghelie isi cauta numele vreodata pe "Goagal" si da peste acest blog, vreau sa-mi raspunda la intrebare. Cum poate un om ca Vanghelie sa recomande un profesor universitar?

In al doilea rand cum poate un primar de sector, sa pronunte "Goagal" in loc de "Google"? Parerea mea este ca daca vrei sa vorbesti despre Google in fata ziaristilor, mai intai te documentezi despre subiectul in cauza, macar sa stii cum se pronunta.

In alta ordine de idei, mai am o curiozitate. Cum se traduce in engleza "hahalelelor"? In cazul in care Becali pleaca in Parlamentul European eu propun sa facem cu totii un brainstorming si sa traducem aceasta expresie, sau sa-i gasim alta in limba engleza cu acelasi inteles.

P.S. am vazut ca am primit comentarii la posturile mai vechi si va multumesc; insa daca nu am raspuns la ele a fost pentru ca intru destul de rar pe blog din cauza licentei

De Neuronul Blond

Dramatism

Unele persoane cauta dramatism in relatiile cu alte persoane, am facut si eu asta de cateva ori; nu stiu de ce.. probabil e mai usor sa te joci cu sentimentele altor oameni decat sa le pui pe tava pe ale tale. De ce zic asta? Pentru ca in opinia mea, dramatismul care apare intre doua persoane e "teatru", nu vorbim de sentimente adevarate. Cautam senzatii tari peste tot, fie ca vorbim de emotii, fie ca vorbim de saltul cu parasuta; insa ne este mai la indemana sa ne jucam cu emotiile decat sa facem sporturi extreme.

Suntem dependenti de emotii, d-aia ne uitam la filme siropoase sau de groaza, ne punem cea mai buna prietena sa ne povesteasca in amanunt ultima intalnire amoroasa, suntem curiosi de ce a murit baba de la 5, ne strangem in cerc acolo unde este vreo persoana care ameninta ca se sinucide. Din aceasta cauza atunci cand in viata noastra nu mai exista emotii puternice, cand totul este doar rutina emotionala, cand totul merge in linie dreapta, ne legam de alte persoane ca sa ne stimuleze emotional, chiar daca doar jucam teatru. Nu poti sa te indragostesti la comanda sau sa incepi sa ai emotii la comanda, dar le poti simula si daca faci asta destul de mult poate incepi sa le crezi si tu.

Intalnirile la 2 dimineata, vechea scuza cu "ma duc dupa tigari" la 12 noaptea si intors la 5 dimineata, despartirile lungi in care fiecare vrea sa ajunga mai repede acasa insa "hai sa ne mai sarutam o data sa aratam ce pasiune exista intre noi", plansete si certuri pe teme absurde,telefoanele inchise si cererile in casatorie dupa 2 zile de "relatie", toate astea reprezinta acte de dramatism. Evident exemplele sunt multe insa n-are rost sa umplu aici 5 pagini cu exemple din viata mea sau a persoanelor cunoscute mie.

Nu pot sa zic ca in actele mele de dramatism am simtit vreo emotie adevarata si cred ca uneori oamenii confunda adrenalina simtita dupa o intalnire la 2 dimineata cu sentimentul ala de fluturi in stomac pe care il ai cand te indragostesti.
De aceea cred ca atunci cand esti intr-o relatie si apare cineva nou in viata ta si ajungi sa inseli, poti foarte usor sa crezi ca te-ai indragostit, insa e doar o emotie falsa; daca iti bate inima mai repede cand te intalniesti cu acea persoana, se intampla asa doar pentru ca ti-e frica sa nu fii prins, nu pentru ca esti indragostit. Bineinteles ca nu trebuie neaparat sa inseli ca sa ai o relatie plina de dramatism, insa tot despre emotii false vorbim.

Eu m-am lasat de mult de relatiile dramatice, am ajuns la concluzia ca este mult mai bine sa stai o zi intreaga in pat cu persoana pe care o iubesti uitandu-te la filme decat sa "sari emotional cu parasuta". Dramatismul aduce emotii false, stim ca jucam teatru si stim si ca persoana cealalta joaca teatru dar ne complacem in situatia asta. Emotiile puternice exista si in relatiile de lunga durata, exista si dupa ce au disparut fluturasii, numai ca sunt lipsite de dramatism; le poti avea si fara telefoane inchise, mesaje siropoase si intalniri pe furis, numai ca trebuie sa stii unde sa le cauti.


De Neuronul Blond

Rock si Comunism

Nu voi scrie nimic despre evenimentele de la Chisinau, cu toate ca fiind studenta la Stiinte Politice/Sociologie ma intereseaza subiectul si am parerile mele despre ce se intampla acolo.

Acum cativa ani am gasit pe net un film cu un concert care avea loc la Moscova in 1991, deci dupa caderea comunismului. El se numea Monsters of Rock , printre invitati fiind AC/DC, Metallica, Pantera; ei au cantat in fata a 1,6 milioane de oameni, fiind unul dintre cele mai mari concerte de acest fel din istorie.

Daca la noi se organiza evenimentul asta in 90-91 nu cred ca veneau atatia oameni. In primul rand, cati stiau in comunism ce e aia Metallica sau rock-ul american? In al doilea rand nu cred ca autoritatile noastre de pe atunci puteau face fata atator oameni, poate doar daca aduceau armata [cum au facut rusii de altfel]. Dar nu cred ca era o idee buna sa aduci armata la un concert, mai ales ca noi nu am trecut pasnic la democratie si situatia ar fi putut degenera foarte usor. Bine, si la concertul din Rusia au existat batai intre oameni si fortele de ordine, dar nu s-a ajuns la un razboi civil.

Sincera sa fiu, nici dupa 20 de ani de la caderea comunismului noi nu am avut un concert de proportiile astea. Ah, bine.. avem B’est F’est sau Stufstock sau Bucharest Rock Arena [care nu se stie daca se mai tine, avand in vedere scandalul cu AC/DC], dar la evenimentele astea am avut doar cate o formatie mare pe concert. Nu cred ca se vor aduna vreodata trei formatii mari sa cante pe aceeasi scena [nici nu vreau sa aud ca “dar au cantat Alice Cooper si M. Manson pe aceeasi scena la B’est F’est” ca nu se pune].

Anul trecut m-am nimerit in Vama chiar de Stufstock si am vazut foarte multi pusti “scapati” de acasa care au venit la mare sa bea si sa se distreze, nu venisera special sa asculte o formatie sau mai multe care cantau. Dar ma rog, poate ca sunt eu prea batrana si nu mai inteleg notiunea de “distractie”.

Va las o parte din concertul de la Moscova, o melodie cantata de Pantera, Cowboys from Hell [una dintre melodiile mele preferate] si unde puteti vedea si marea de oameni care a fost acolo. E genial concertul, merita vazut in intregime, dar si videoclipul asta e reprezentativ pentru ce s-a intamplat acolo.



De Neuronul Blond

Despre barbati

Voi incepe cu o mica povestioara… vorbeam zilele trecute cu o prietena despre un tip care lucreaza o zi intreaga, adica de la 9 dimineata la 12 noaptea, insa a doua zi o are libera. Eh, si tipul asta asta o prietena care lucreaza program normal, adica de la 9 la 6 seara; ei doi locuiesc impreuna. Amica mea imi povestea foarte revoltata cum prietena tipului i-a ars o camasa cu fierul de calcat si el saracul a trebuit sa o arunce; in momentul asta am vazut negru in fata ochilor. Adica tipa vine acasa dupa o zi la servici (o zi naspa la servici pentru ca din cauza crizei i s-a scazut foarte mult din salariu, insa lucreaza mai mult) si trebuie sa ii calce camasile lui, el stand toata ziua in casa fiind ocupat cu Playstation-ul. Pai daca eram in locul ei, ii faceam bagajele si il trimiteam la maica-sa acasa. Amica mea mi-a spus ca este normal ca ea sa ii calce lui camasile, pentru ca el este barbat. Eh, si atunci m-a lovit intrebarea: ce face un tip sa fie barbat?

Acum sute de ani [sau chiar si in prezent in anumite locuri] un barbat este cel care mergea la vanatoare, taia lemne, era capul familiei. Acum ce mai inseamna a fi barbat?

Vad mai mereu tipi care isi lacuiesc unghiile, merg la saloane de infrumusetare, isi intind parul cu placa, se vopsesc, se penseaza, li se face rau cand vad sange, se uita la telenovele, isi pun prietena sa decida pentru mai toate chestiile pe care le fac impreuna. Voi exagera putin desigur, dar, o femeie putea sa nasca in mijlocul campului si apoi sa se intoarca la sapat, insa daca un tip ia o raceala, doua zile sta numai in pat si cere sa fie hranit cu lingurita.
Revenind la povestioara noastra, tipul de care povesteam isi face zilnic unghiile cu lac, insa cumva e mai prejos de barbatia lui sa calce o camasa. Eh, el in opinia mea nu este barbat.

P.S nu sunt feminista, nu o sa ma duc in fata Guvernului ca sa-mi ard sutienul si sa spun ca nu avem nevoie de barbati; insa nici nu vreau sa vad astfel de specimene precum tipul din povestea mea ca se cred mai presus decat noi

De Neuronul Blond

Cum sa-ti inseli prietena

sau ma rog, prietenul...

Nu, nu instig la inselat in serie eu doar propun un exercitiu de imaginatie, un mic experiment. Cititi pana la sfarsit inainte sa trageti vreo concluzie.
Sa zicem ca esti fata si ai prieten, o relatie serioasa dar din varii motive te-ai decis sa-l inseli. Eh, faptul ca tu iti inseli prietenul poate sa nu aiba nici o legatura cu relatia dintre voi, poate ca va intelegeti foarte bine, poate ca il iubesti dar pur si simplu a aparut cineva nou in viata ta si cum ce e nou e si bun, ai zis “de ce nu?”.

Problema e cum il pastrezi pe tipul nou fara sa ai mari dureri de cap? E simplu: ii spui tipului ca ai prieten. De ce faci asta? Ca sa fii sigura ca nu te suna in momente inoportune, ca nu te trezesti cu el la usa, ca nu iti da sms-uri compromitatoare; il cauti tu cand ai nevoie de el. Dar ca sa il pastrezi pentru cat mai mult timp, ii zici ca ai mari probleme in relatia ta cu prietenul, nu va mai intelegeti, e gelos, posesiv, nebun, nu mai e bun in pat, vrei sa te desparti de el dar totusi nu prea ai cum sa faci asta pentru ca el ameninta cu sinuciderea daca il lasi. Sau ma rog, motivele pot diferi: e in sesiune si nu ii fac una ca asta acum, a racit si are nevoie de mine, e criza economica si nu pot sa-l las in vreumurile astea tulburi; daca tipul cu care il inseli a inceput sa tina la tine va accepta orice motiv. Tu pe de alta parte, poti sa te intelegi minunat cu iubitul tau, insa tipul nou trebuie sa aibe impresia ca in orice moment te poti desparti de iubit. Asa ai control asupra lui, tu stabilesti cand te intalnesti cu el si nici nu te bate la cap sa te desparti de iubit pentru ca i-ai dat tu motivele alea “solide”.

Acum, ca am relatat toate tehnicile astea.. ia sa ne gandim ce se intampla daca ni se aprind calcaiele dupa un tip iar dupa vreo 2 intalniri tipul spune ca are prietena. Dar cu toate astea, el spune ca ii place foarte mult de tine, ca ati putea avea o relatie minunata impreuna, dar ca exista acel mic detaliu-prietena lui, de care nu poate scapa pentru ca ea depinde de el, s-ar sinucide daca ar parasi-o si nu ii poate face una ca asta. Si tu te gandesti “uite ce tip misto, isi sacrifica el fericirea doar ca sa nu o raneasca pe fata aia”, si o sa accepti sa fie si cu tine si cu ea pentru ca nici tu nu vrei sa fii responsabila de sinuciderea iubitei lui.

Dupa prima parte, in care am insirat tehnicile alea, tu chiar ai crede ca tipul asta iti spune adevarul? Esti sigura ca nu a spus minciuna asta doar ca sa te caute doar el cand are nevoie de tine, ca sa nu-l deranjezi sau ca sa nu-l bati la cap sa se desparta de iubita?Ca el chiar vrea sa-si paraseasca prietena pentru tine, dar nu ii poate face una ca asta? Hai sa fim seriosi: o inseala ca nu se mai intelege cu ea- daca s-au inteles x ani de cand sunt impreuna, cum se face ca fix inainte sa te cunoasca pe tine si-a dat seama ca nu se mai intelege cu ea? Acelasi rationament e valabil si pentru motivele e geloasa/posesiva/nebuna/nu e buna la pat.

Concluzia este ca nu are rost sa credeti minciunile de genul ”eu te iubesc doar pe tine chiar daca seara ma duc acasa la ea” si cine va spune ”dar pe mine chiar ma iubeste si s-ar desparti de ea daca ar avea cum” se inseala rau de tot. In plus, chiar daca si-ar lasa iubita pentru tine, ai certitudinea ca nu-ti va face si tie acelasi lucru?

Ideea este ca am scris prima parte pentru ca trebuie sa te pui in acea situatie, sa gandesti la rece cum ai face daca ai insela ca sa-ti dai seama cand esti mintita de un asemenea om.

De Neuronul Blond

Miserupism

N-am “alergat” niciodata dupa note, nu mi-a pasat vreodata de ce nota iau, atata timp cat era peste 5. Intre un 10 si un 5 nu e nici o diferenta in opinia mea, nu dorm mai bine noaptea si nici nu vad viata mai roz daca am luat un 10. Am vazut persoane care plangeau daca luau un 9, se certau cu profesorul, faceau contestatie si niciodata nu am putut sa-i inteleg. Am vazut o studenta cu bursa care nu stia ce inseamna on si off, am avut colega in liceu cu note mai mari decat ale mele dar care scria the light is one si optaid in loc de the light is on si offside.

In liceu n-am avut niciodata 10 la purtare si am primit in fiecare semestru preaviz de exmatriculare, asta din cauza absentelor si nu pentru ca eram vreun elev problema. Cu toate astea nu m-am dus niciodata la diriginta sa o rog sa-mi motiveze absentele, nu o minteam ca e pisica bolnava, ca am programare la doctor sau ca am uitat robinetul deschis la baie si a trebuit neaparat sa ajung acasa.
Apropo de scuze, aveam in ultimul an de liceu un meditator la mate care nu prea venea la meditatii, cu 10 minute inainte sa vina, ma suna sa-mi zica ba ca e bunica-sa bolnava, ba ca i s-a spart teava de apa rece din bucatarie si nu mai poate ajunge; inaintea lui am avut un alt meditator care la prima sedinta a facut pipi pe canapeaua mea, mi-am dat seama de asta de abia dupa ce a plecat si bineinteles ca a doua oara n-a mai venit.

Intr-a 12-a am ramas corigenta la filozofie pe al doilea semestru, si nu din cauza ca nu stiam materia [am intrat in anul ala la facultatea de filozofie la buget si nu pe dosar, am dat examen] ci pentru ca nu vroiam sa invat ce ne dadea profesorul la ora, si anume viata lui Parmenide. Ne-a predat profesorul ala un semestru intreg viata lui Parmenide, cine era taica-su, cine era verisoara lui de gradul 2 si asa mai departe; de ce m-ar fi interesat pe mine sa invat asta cand eu aveam bac la filozofie si admitere la vreo doua facultati si in nici un caz nu cred ca era subiect de admitere in facultate numele verisoarei lui Parmenide. Cand media mea pe al doilea semestrul a fost 4, m-am gandit “am 6 pe primul, nu-i stres”.
De ce spun toate astea? Pentru ca am gasit un concurs care te premiaza daca ai 5 pe linie in sesiune. Din pacate, eu nu indeplinesc aceste cerinte [am deja o restanta, dar am si un 10], dar tare mi-ar fi placut. As fi preferat sa am 5 pe linie, pentru ca asta ar fi insemnat ca nu am nici o restanta, decat varietatea de note pe care o am acum.

Cu toate astea, cu toata nepasarea mea fata de note, sunt acum intr-un stres maxim din cauza lucrarii de licenta. Mi-am facut tot felul de planuri: planul lucrarii, planul primului capitol, planului primului subcapitol din primul capitol, ma uit in trei carti simultan si incerc sa gasesc o modalitate sa combin cumva toate informatiile alea. Nu mai pot dormi noaptea, am cosmaruri. In momentul asta ma gandesc ca daca in vara mi-ar spune comisia de licenta “vrei sa iti dam 5 si nu trebuie sa ne prezinti lucrarea sau vrei sa o prezinti si astfel sa ai o sansa pentru o nota mai mare?”, eu as accepta 5.
Prefer o viata linistita, un somn bun noaptea decat mult stres, nervi si atacuri de panica dar sansa la un 10.

De Neuronul Blond

Bullet for my Valentine

Iata ca a venit si mult asteptata zi. Si cand zic mult asteptata, nu ma refer la mine. Mai sceptica de felul meu, nu cred in sarbatoarea asta imprumutata. Mi se pare un pretext de a vinde inimioare de plus, felicitari cu mesaje fara esenta si flori care se ofilesc a doua zi; basically, o sarbatoare comerciala. Si am avut aceleasi... “sentimente” in ceea ce priveste ziua de 14 februarie in fiecare an, fie ca eram intr-o relatie, fie ca nu. Mi se pare absurd ca atatea persoane considera ca au nevoie de o zi anume pentru a-si arata dragostea catre persoana iubita, de parca nu pot spune "te iubesc" in fiecare zi [:* :x].

Daca tot e asa, macar sa sarbatorim si noi Dragobetele. Dar nu, noi trebuie sa furam tot ce ni se pare “cool”! What’s next? Sa sarbatorim trecerea intr-un nou an cu cateva ore dupa [in functie de time zone] ca sa fim si noi ca americanii? La noi nici macar nu e Sf. Valentin daca e sa o luam asa… Asta nu pentru ca as fi eu mare credincioasa, ci pentru ca tot vorbeam de biserica…

Si daca tot vorbim de doua zile de Valentine’s Day, bagam si o dedicatie – fara numar =))

Neuronul Brunet

My Bloody Valentine

Pentru ca tot vine Sfantul Valentin, sarbatoare importata de la americani, dar nu conteaza pentru ca atunci cand vine vorba de a primi cadouri nici o sarbatoare nu e mai putin importanta, m-am decis sa scriu despre dragoste, ma rog, despre a face dragoste.

Pe la 15-16 ani toate fetele isi imaginau prima lor noapte de dragoste: lumanari aprinse, muzica romantica pe fundal, un prieten atent si gentil care sa le iubeasca pana la luna si inapoi, petale de trandafir presarate pe pat, un preludiu de jumatate de ora urmat de momentul magic propriu-zis. Sa fim seriosi, in cate cazuri chiar se intampla asta?
Pe la 18-19 ani, au renuntat la ideea de lumanari aprinse si petale de trandafir, dar macar preludiu sa fie dom’ne, macar 15 minute acolo.
Ehh… deja de la 21-22 de ani ele nu mai viseaza feti-frumosi, dupa n relatii esuate au ajuns la o doza de cinism la care se gandesc “hai doua minute preludiu si muzica pe fundal”.

Mi-ar placea sa mai am sperantele de la 15 ani, sa mai pot visa la happily ever after, dar cred ca am ajuns si eu la doza aia de cinism care vine o data cu prima cearta si creste cu prima despartire, primele minciuni, primele dezamagiri.
Apropo de cinism si de renuntatul la vise copilaresti, o prietena de-a mea spunea la un moment dat ce inseamna pentru ea o partida reusita “Mah, daca i se scoala e ok” =))
Si ca sa vedeti cat de romantica sunt eu, de Ziua Indragostitilor ma duc la un film horror 3d!

De Neuronul Blond

Despre relatii - part II

Citeam postul scris de Neuronul Blond si, cum a venit vorba de relatii disfunctionale, era evident ca o sa urmeze un nou post – part II. Ceea ce nu era evident este tipul de relatie la care ma refer, si anume mama-fiica.

Intotdeauna am fost foarte apropiata de mama, in ciuda certurilor [extrem de rare] datorate diferentelor de opinii. Desigur, mi se pare normal ca lucrurile sa stea asa, pentru ca intervine diferenta de mentalitati dintre generatii. Cu toate acestea, am reusit mereu –mai devreme sau mai tarziu – sa ajungem la un punct de vedere comun si sa facem tot posibilul sa comunicam cat mai bine.

Probabil asta este si motivul pentru care imi este greu sa inteleg de ce exista atat de multe cazuri in care fetele nu se inteleg cu mamele lor. Sau invers. Si aici sunt mai multe variante:

a. Fata este prea ocupata sa se duca prin cluburi. Vorbesc aici si de pustoaice de 14-15 ani, care ies in fiecare seara in tot felul de cluburi pline de cocalari [si neaparat: trebuie sa faca poze pe care sa le puna pe hi5]. Din punctul meu de vedere, aici este si vina parintilor, care nu sunt suficient de interesati [sau nu au suficient timp pentru a avea grija] de copiii lor. Nu spun ca trebuie tinuti “in lesa” – hell no, dar nici sa se duca prin bodegi, sa bea si chiar sa se drogheze.

b. Mama este mult prea ocupata sa-si cumpere blugi cu paiete ca sa o asculte pe fiica sa. Da, vorbesc serios, desi suna absurd. Sunt tipe care nu si-au trait viata la timpul lor si recupereaza acum. Nu zic ca atunci cand faci un copil trebuie sa renunti la viata ta, dar mi se pare inacceptabil sa-ti neglijezi copilul din motive de genul asta. Si asta pentru ca atunci cand faci un copil iti asumi anumite responsabilitati, nu numai financiare.

c. Mamele abuzive. Si pentru ca nu vreau sa dezvolt prea mult subiectul, o sa copiez ceva ce am scris iarna trecuta pe fostul blog:
“pe strada de langa blocul meu am fost socata sa asist la o scena pe care nu o sa mi-o mai scot din cap, din pacate. vedem fereastra de la camera mea, imi imaginam deja cum mor fulgii de nea pe geamul meu, cum stau in patul meu, la caldura, cu o cana de ceai si cu o carte buna, cand mi-a atras atentia o injuratura foarte gratioasa: "futu-ti mortii ma-tii". ironia face ca injuratura era adresata de o mama - daca o pot numi asa - fiicei ei de 7-8 ani. a urmat o palma peste fata si un "mars in casa". vina fetei? vroia sa mai stea afara, sa se joace cu zapada.
poate nu sunt in masura sa o judec, dar de ce ai face asta propriului copil? daca nu vrei copii, exista atatea mijloace contraceptive. ok, sa zicem ca se rupe prezervativul, dar du-te femeie si fa un avort! este oricum mai bine, daca se poate spune asta, decat sa-ti bati copilul, sa-l abandonezi, sa abuzezi de el. extremism: fiecare cuplu ar trebui sa treaca printr-o serie de examene inainte de a concepe un copil, inclusiv un examen psihologic. cati dintre noi am fi aici dar s-ar proceda asa?”

Desigur, sunt multe alte posibilitati: de la fete carora le este rusine/lene sa-si arate afectiunea fata de mama, pana la mame care tin mortis sa conduca viata fiicelor lor, astfel indepartandu-le sau chiar mame care lucreaza in 10 mii de schimburi pentru a intretine familia si de aceea nu au timp de altceva.

Ca sa nu mai lungesc povestea, concluzia este urmatoarea: the world would be a better place daca ne-am face mai mult timp unii pentru ceilalti. Si, evident, totul incepe din interiorul familiei.

Neuronul Brunet

Blondie likes

Am vazut de curand cel mai frumos film de la Jeux d'enfants incoace: August Rush. Pe mare e o poveste, chiar poveste e, mai mult asa sci-fi, cum ar trebui sa fie o poveste :P in care un tip si o tipa [amandoi muzicieni] se cunosc intr-o seara [se cunosc destul de bine pentru ca rezulta un copil din intalnirea lor] se indragostesc si apoi nu se mai revad timp de 10 ani. Copilul ajunge la orfelinat, si cum a mostenit de la ambii parinti dragostea pentru muzica, ajunge asa un mic geniu si fuge de la orfelinat, ajunge sa invete la Julliard si are propriul lui concert, unde se reintalenste cu parintii lui. In orice caz, povestea e foarte frumoasa, eu nici macar nu o pot contura aici.

Actorii joaca foarte bine: Robin Williams, pustiul din Charlie's Factory, Keri Russell, Freddie Highmore. Ideea e ca am plans la filmul asta cum n-am plans nici la Ice Age [si cine ma cunoaste stie ca la Ice Age 1 am bocit rau de tot, unii plang la Titanic (and i'm not talking about my bf =)) ) eu plang la Ice Age] si tot filmul am tinut-o numai intr-un 'awww' . Cel mai mare regret al meu e ca l-am vazut singura...bine, cu pisica, dar ea nu se pune pentru ca de fiecare data cand faceam 'awww' venea repede la mine si miorlaia, credea ca s-a intamplat ceva cu mine :)) deci nu pot spune ca mi-a impartasit 'emotiile' pentru film.E un film care te face sa crezi in genul asta de dragoste de poveste, eu nu pot decat sa zic ca ma simt ca si cum as fi indragostita dupa ce am vazul filmul.. the butterflies are back. Mai multe detalii despre film gasiti aici.

Cei care nu l-au vazut ar trebui sa se uite ca e foarte misto, e genul de film pe care il vezi cu prietena/ prietenul, sau cu pisica. Again.. cine n-a vazut Jeux d'enfants trebuie neaparat sa-l vada.

De Neuronul Blond

Fast Cars and Beautiful Women

Acum ceva timp am avut o discutie cel putin interesanta cu un individ anume. Si se facea ca acest individ considera ca numarul de femei care roiesc in jurul lui creste direct proportional cu herghelia de sub capota. Acum si-a dat licenta, asteapta sa se angajeze si sa-si cumpere un BMW si, indirect, o femeie.

Dar sa revenim la oile noastre. Pardon, la caii [putere]. Deci ce vrea el sa zica este ca femeile in primul rand analizeaza nu felul in care arata un barbat, nu latura sa sensibila, nu personalitatea sa, ci masina pe care o conduce [daca are mai multe, cu atat mai bine]. Si, de fapt, cat de mult conteaza masina? Nu o sa fiu ipocrita si o sa recunosc ca multe femei viseaza la o scena de genul celei din Pretty woman, cand Richard “Prince Charming” Gere se duce la Julia “Pretty Woman” Roberts intr-o limuzina alba. Sincer, eu prefer un Opel Tigra turcoaz, but nevermind that. Planuiesc sa mi-l cumpar singura!

Dar problema ramane in picioare: oare o femeie in toate facultatile mintale ar refuza un barbat din cauza ca acesta conduce o Dacie 1310? Oare o femeie in toate facultatile mintale ar refuza un posibil iubit care ar putea sa o faca fericita pentru ca masina lui nu prinde mai mult de 60km/h? Oare o femeie in toate facultatile mintale se lasa cumparata atat de ieftin?

Neuronul Brunet

PS: offtopic – Tinand cont de unele commenturi recente, am decis sa schimbam un pic lucrurile pe aici. Mai exact, nu permitem utilizatorilor anonimi sa trimita commenturi. Si, pentru ca lucrurile sa fie clare si pentru cei mai inceti, tin sa lamuresc problema: acceptam cu placere criticile constructive – de aceea nici nu am sters unele comentarii. Nu acceptam insulte si mai ales, nu din partea unora certati cu gramatica limbii romane :)) All registered users [includes OpenID] can comment, so deal with it!

Despre relatii part I

S-a terminat sesiunea, deci revin la scrisul pe blog. In seara asta voi vorbi despre relatii, mai exact despre rolul barbatului intr-o relatie.

Era la un moment dat o reclama la televizor in care un rocker motociclist cu parul lung, cu pantaloni de piele, incepe o relatie cu o tipa; pe parcursul relatiei tipa il convinge sa se tunda, sa poarte camasa si sacou, sa renunte la motocicleta. Intr-un final cei doi se despart, motivul tipei fiind “Nu mai esti barbatul de care m-am indragostit”. Sa stiti ca asta se intampla si in viata de zi cu zi.

Cunosti o persoana, te indragostesti nebuneste de ea, dar pe parcurs incepi sa-i impui anumite lucruri: nu mai vorbi asa tare; nu te mai duci singur/a in locul ala, mergem impreuna; chiar trebuie sa porti bluza aia?; sunt alergic/a la pisici deci trebuie sa scapi de ea; tu chiar asculti porcariile astea? Si ma rog, exemplele continua. Oare daca accepti ca persoana iubita sa iti schimbe cate ceva din modul tau de viata iti pierzi personalitatea si te lasi condus de ea? Sunt de acord ca intr-o relatie cele doua persoane implicate trebuie sa evolueze impreuna, sa-si creeze propriul stil care sa inglobeze cate ceva din personalitatile si preferintele amandurora. In nici un caz nu sunt de acord cu relatiile in care unul comanda si celalalt sta cuminte si asculta.
Am vazut saptamana trecuta un astfel de cuplu: el era ca un mielusel pe langa ea, nu-i iesea din cuvant, de fapt nu avea nimic de spus in fata ei. Imi imaginez ca tipul respectiv inainte sa o cunoasca pe ea avea o personalitate proprie, stia foarte bine ce vrea si ce nu vrea de la viata lui, dar cumva a ajuns o marioneta in mainile ei. Cum poti sta cu o astfel de persoana din care poti face orice vrei? Cand te indragostesti de o persoana, te indragostesti pentru ce e ea, nu pentru ce ar putea sa devina in mainile tale.

Este evident ca in orice cuplu normal te schimbi; poate incepe sa-ti placa muzica pe care o asculta perechea ta, sau filmele care ii plac si ei. Asta e un lucru normal, dar nu trebuie sa arunci la gunoi toate preferintele tale in materie de muzica sau filme pentru a le imbratisa pe cele ale partenerului.
Dar ca sa nu ma abat prea mult de la subiect, sa vorbesc si despre rolul barbatului intr-o relatie. La 90% din intalnirile mele [vorbesc de prima intalnire cu un tip] eu trebuia sa aleg locul in care mergem. Am incercat sa le spun ca daca ei m-au invitat in oras, normal era ca ei sa aleaga locul, nu eu. Mereu am auzit acelasi argument: “Pai daca te duc intr-un loc care nu-ti place? Asa ca mai bine alegi tu.” Chestia asta se poate generaliza si la o intreaga relatie, nu numai la o prima intalnire. Cum ziceam, cei doi trebuie sa evolueze impreuna cam din toate punctele de vedere, nu e normal ca ea sa aleaga mereu barul/clubul/restaurantul/hotelul etc. Macar o data as vrea sa vina prietenul meu la mine si sa-mi zica “Mergem in locul X si tu nu o sa ai nimic impotriva”. Sau sa decida ceva la care eu nu o sa am nimic de zis, bineinteles ca daca nu-mi place locul in care mergem, o sa astept cuminte pana plecam de acolo si o sa-i zic ca nu mi-a placut; nu fac crize de isterie, nu-mi dau ochii peste cap, oricum nu sunt genul.

Noi, femeile, ne-am luptat atat de mult pentru egalitate, pentru a avea aceleasi drepturi ca si ei, dar din cand in cand ar fi frumos sa-si mai impuna si ei punctul de vedere; daca e unul rezonabil se accepta, daca nu, se negociaza.

Bineinteles ca exista si extrema cealalta in care femeia e cea tinuta sub papuc, e controlata si nu are dreptul la opinie. In orice caz nu va lasati manipulati si condusi de o alta persoana; daca nu ajungeti la un compromis, la un acord, cum ar fi de exemplu “Astazi mergem la filmul ales de mine, data viitoare la cel ales de tine” poate ca ar trebui sa va ganditi daca merita continuata acea relatie.

PS. in postul asta nu ma refer la relatiile in care cei doi stau impreuna sau sunt casatoriti pentru ca nu doresc sa intru in subiecte mai grave.

De Neuronul Blond

Viciu auto-destructiv

Am constatat eu ca nu am mai scris de multicel ceva care chiar sa vrea sa transmita ceva. Acum cateva saptamani aveam o gramada de idei dar s-au “fumat” [interesting choice of words; vedeti mai tarziu de ce zic asta]. Vroiam sa fac misto de mine ca m-a prins anul nou in baie, dar vine februarie si nu mai are rost. Vroiam sa scriu despre un caz din SUA cand un tip l-a impuscat pe alt tip la cinema pentru ca vorbea prea tare in timpul filmului, dar a trecut vreo luna juma’ de atunci. Vroiam sa vorbesc despre ipocrizie, dar mi am dat seama ca se leaga de postul asta. Asa ca le-am lasat pe toate draq si m-am concentrat asupra examenelor ca blogul e bun si intelegator si nu ne cearta cand nu scriem.

Dar acum sa trecem la lucruri serioase, ca am cateva zile libere. Si ce poate fi mai serios decat consumul de droguri? Bine, eu ma refer la drogurile usoare acum dar asta nu face lucrurile mai putin grave. Acum vreo saptamana aveam la facultate o dezbatere despre legalizarea drogurilor usoare si eu eram.......... suspans......... impotriva. Logic.

Am auzit de la cealalta echipa – pro legalizare – argumente de genul “se dezvolta economia”, “scade consumul de droguri usoare prin eliminarea efectului de fruct oprit” si chiar “tutunul si alcoolul provoaca mai multe victime si totusi sunt legale; hai sa legalizam si marijuana” [exprimarea nu a fost identica, dar ideea asta era]. Ultima m-a lasat cu gura cascata, ca nah, eu n-am creierul prajit si-mi dau seama de absurditatea asta. OK, si daca provoaca doar x victime, ne pisam pe aia? Pardon my French, dar iar ma enervez. Hai sa o luam invers atunci – pe logica asta: trecem in ilegalitate alcoolul si tutunul, pentru ca nici marijuana nu e legala. E mai bine asa?

Bine, nu neg ca aveau si argumente solide, dar chiar si asa... Nu vreau sa stau acum sa enumar toate efectele psihologice si fiziologice adverse, ca se gasesc usor cu un google search. So, ca sa nu mai pierdem timpul, insert efecte adverse here _________________.

Si ca sa nu ne limitam la chestii medicale, sa vorbim un pic si despre sociologie, manca-m-ar mama de studenta constiincioasa ce sunt :)) Mai pe romaneste: Bey, bagati la cap! Va izolati de majoritatea societatii. Sunteti devianti. Sunteti prajiti.

Nu sunt ipocrita si recunosc ca am fumat si am si baut [la ocazii, nu zilnic si in nici un caz mult], dar nici nu concep sa incerc macar sa fumez iarba sau sa iau alte tampenii. Si da, acum aveti ocazia sa-mi reprosati ca nu pot refuza ceva ce n-am incercat. In cazul asta: taiati-va venele si pe urma aveti dreptul sa-i criticati pe cei care-si taie venele. Nah!

PS: Sa nu credeti acum ca sunt pro taiat vene. Hell no. Incercam doar sa demonstrez ceva.

Neuronul Brunet

Despre casatoriile gay

Citeam saptamana trecuta intr-un ziar ca Uniunea Europeana ne recomanda sa legalizam casatoriile intre persoanele de acelasi sex. Masura care mie mi se pare absolut normala si care nu o sa afecteze in nici un fel societatea romaneasca. Am auzit tot felul de pareri precum “Daca se legalizeaza casatoriile gay, o sa-i vedem pe strada tinandu-se de mana sau o sa vedem barbati imbracati in rochie de mireasa si astfel ce exemplu dam copiilor?”. In primul rand, ii putem vedea si acum tinandu-se de mana pe strada pentru ca nu e ilegal sa fii gay. Se pot saruta in parcuri, se pot imbratisa pe strada; bineinteles ca lucrurile astea nu prea se intampla pentru ca le este frica de opinia publica. De casatorii in biserica nu se pune problema, pentru ca Biserica ortodoxa nu o sa accepte niciodata astfel de casatorii. Deci care e problema?

Exista cupluri gay care traiesc de ani de zile impreuna si daca vor sa se casatoreasca, eu zic ca ar trebui sa le permita legea sa o faca. In opinia mea, ei vor sa se casatoreasca nu datorita statusului social pe care ti-l aduce casatoria, ci pentru a putea lua de exemplu decizii medicale pentru partenerul de viata [daca eu as fi in coma, parintii ar lua toate deciziile care ma privesc din punct de vedere medical “o deconectam de la aparate sau nu?”; daca as fi casatorita, sotul meu ar lua toate deciziile] sau pentru a avea dreptul la o mostenire legala in cazul in care partenerul moare. Stiu ca suna sinistru insa astea sunt si argumentele lor.

In nici un caz nu as fi de acord ca persoanele gay sa adopte copii si din acelasi motiv eu nu consider ca doua persoane de acelasi sex care s-au casatorit pot forma sau se pot numi o familie.
Ceea ce m-a deranjat in aceasta problema a fost opinia Bisericii si a unor deputati. Ei afirmau ca 96% din populatia Romaniei este ortodoxa. Chiar asa sa fie? Nu vreau sa intru in detalii acum, dar daca ai fost botezat ortodox cand erai mic dar nu te-ai dus toata viata la Biserica, nu te-ai rugat si nu ai respectat sarbatorile, asta nu te face ortodox. La ultimul recensamant a iesit ca 96% dintre romani sunt ortodocsi nu pentru ca asa si este, ci pentru ca in chestionarul respectiv la rubrica “religie” nu exista varianta “nu am nici o religie” si de asemenea s-a considerat ca daca esti botezat ortodox automat tu crezi in religia ortodoxa. Ca sa nu mai zic ca persoanele care nu au nici o religie, deci nu au avut ce casuta sa bifeze in respectivul chestionar, platesc prin taxele lor si salariile preotilor ortodocsi. Apropo, cate dintre persoanele gay au fost botezate ortodox cand erau mici?

Un preot spune in acel articol din ziar ca “Poporul român este suveran si nu doreste legalizarea casatoriei intre homosexuali”. Serios? A facut acel preot vreun sondaj de opinie la nivel national si astfel a aflat ca poporul roman nu doreste legalizarea casatoriilor gay?
Ca sa fiu perfect sincera, chiar daca s-ar face un sondaj de genul acesta, sunt sigura ca majoritatea romanilor nu ar fi de acord cu chestiunea in cauza, insa nu mi se pare normal ca un preot sa vorbeasca in numele tututor romanilor.
De ce nu vor romanii legalizarea casatoriilor intre persoanele de acelasi sex? Vreau si eu un motiv bun..

PS. Daca ajung la 30 de ani si sunt singura, ma casatoresc cu cea mai buna prietena a mea si la 80 de ani o sa fim babele alea doua ciudate care locuiesc cu 15 pisici. The future is good so sounds good.

PPS. Despre Biserica Ortodoxa va mai vorbi si Neuronul Brunet

De Neuronul Blond

Diabolic de fericita

Cum sunt in sesiune, si asadar stresata si cam nedormita, si am niste dureri de burta [ca sa nu zic ovare] groaznice, simt ca nu este necesar sa mai explic the mood swing. Asa ca ignorati complet post-ul anterior si focus on this one.
Sunt foarte bine dispusa astazi. Si nu cred ca este din cauza pastilelor ca n-am luat decat Nurofen. Asadar trebuie sa fie din cauza faptului ca sunt diabolica: ma bucura nespus cand vad ca cei care m-au calcat/ma calca pe nervi au o perioada proasta. Stiu ca suna urat dar sunt prea happy happy joy joy ca sa ma intereseze. Revenind la pietricelele din pantofii mei... cred ca e vorba despre karma: what goes around comes around – si nu, nu ma refer la Timberlake. Anyway, ma consoleaza oarecum chestia asta...
Sunt convinsa ca o sa-mi vina si mie randul la un moment dat si I’m ok with it, ca nah... c’est la vie [wow je suis trilingual today] si mi se pare normal sa mi platesc si eu greselile. Anyday now.

Buuuun m-a pus Blonda sa dezvolt ideea si sa “bat un pic moneda pe karma ca sa aiba totusi un msj”. Nah mesaj: sunt atee si nu cred in sanctiuni impuse de biserica [dar despre asta in alt post]. Cred in schimb in karma. Cred ca tot ceea ce facem se intoarce asupra noastra, fie ca este ceva negativ sau pozitiv. Trist este ca sunt constienta si de tampeniile pe care le-am facut eu si nu prea ma obosesc sa indrept situatia decat daca consider eu ca merita. Adica foarte rar. Si asta nu pentru ca sunt miserupista, ci pentru ca in ultimul timp m-au dezamagit foarte multe persoane “apropiate” si sincer, chiar nu cred ca merita sa ma obosesc decat cateva persoane.
“La naiba! In puii mei!” S-a dus toata buna dispozitie de la inceput. Must kill Blondie :))

Neuronul Brunet

Idioti

Nu recunoastem ca exista probleme si ne prefacem ca totul e in regula. Nu vorbim cu celalalt, ci preferam sa ne descarcam la prieteni, frati sau surori. Stam in relatii de cacat si asteptam ca lucrurile sa se rezolve de la sine. Suntem in stare sa continuam o minciuna ani la rand doar din obisnuinta sau confort iluzoriu. Nu punem capat pentru ca suntem niste idioti ipocriti si lasi. Lucrurile se degradeaza la fiecare cuvant, fiecare gest, fiecare jignire, fiecare minciuna si cu toate astea continuam. Pana cand? Oare nu este mai bine sa punem capat la primul semn ca lucrurile nu merg? Suntem lasi daca facem asta sau pur si simplu rationali? De ce sa risti sa stai intr-o relatie care nu are viitor? Care nu are nici cea mai mica sansa de a rezista? De ce suntem al dracului de idioti?

Neuronul Brunet

Top replici enervante

Pentru ca am o mica pauza in sesiune, m-am hotarat ca e timpul sa scriu primul post pe anul asta. Drept urmare va prezint mai jos replicile, frazele, cuvintele care pe mine ma enerveaza si carora nu le gasesc sensul.

1. Iti multumesc ca existi.
Cum ii poti multumi unui om ca exista? Nu e ca si cum m-am gandit eu intr-o zi “Ce plictiseala e azi, ce sa fac? Hmm.. hai sa exist ca sa imi poata multumi un ratat 20 de ani mai tarziu”. Daca vrei neaparat sa-i multumesti cuiva, multumeste-i mamei mele care m-a nascut, dar asta deja devine si mai ciudat.

2. Am o fereastra in program.
Initial vroiam sa scriu si eu ca am o fereastra in sesiune, dar incerc sa evit expresia asta. Ok, inteleg ca ai o pauza in program, dar de ce “fereastra”? Am auzit prima oara expresia asta in clasa I si ma si gandeam ce face invatatoarea cu fereastra.

3. Hai sa iesim la o cafea.
Dar poate ca eu nu beau cafea, poate beau ceai; la asta te-ai gandit? Sau ma rog, asta mai inseamna “hai la mine acasa”. De ce nu iti zici dom’ne intentiile de la inceput? Daca vrei sa ma duci la tine acasa spune asa, nu ma lua cu “hai sa-mi vezi pisica, colectia de timbre, sa o cunosti pe mama”. Bineinteles ca raspunsul va fi nu, dar macar nu ne mai mintim reciproc: tu ca vrei sa-ti cunosc pisica si eu ca nu-mi plac pisicile [ce pervers a sunat asta in capul meu].

4. Ma doare capul/ burta si nu putem sa facem sex acum, poate mai tarziu.
Nu e socant sa auzi asta de la o femeie, dar daca auzi asta de la un tip, devine dubios. Daca avea 18 ani si il trezeai la 5 dimineata printr-un sms si ii ziceai “Hai la mine sa facem sex”, garantat in jumatate de ora iti suna la usa. Dar cu trecerea anilor incepe sa prezinte scuze si acel “poate mai tarziu” inseamna de fapt “in nici un caz azi”.

5. Ti-a placut?
Va intrebati de ce mimeaza femeile orgasmul, uite din cauza asta: sa nu auda intrebarea asta dupa ce ati facut sex. Ce asteptati: note, o scrisoare cu sugestii, un mail cu pozitii din kama sutra? Normal ca 8 din 10 femei or sa zica “da”, pentru ca daca zic “nu”, incepe barbatelul sa aibe crize de personalitate si virilitate si apoi nici 5-ul ala cat i-ai fi dat nu o sa-l mai vezi prea curand. Chestia normala e sa aflati ce si cum ii place partenerei/partenerului si astfel scapati de replica aia penibila; asta daca nu e prima oara cand o faceti si atunci e mai delicat.

Intrebarea asta de obicei e precedata de o alta "Crezi ca e mica?" Hmm, ca tot m-ai intrebat, sa stii ca e putin cam mica si inclinata spre stanga, dar nu-i nimic ca o sa mimez si totul o sa fie ok. Chiar astepti un raspuns adevarat?

6. Ma ignori?
Nu iubitule, insa mi-a murit bateria la mobil, mi-a cazut netul, mi-a ros cainele cablul de la telefonul fix si chiar cand ieseam pe usa sa vin la intalnirea cu tine m-am lovit la cap si am uitat unde trebuia sa plec.

7. Da’ de ce te-ai suparat?
Hmm.. hai sa vedem: poate pentru ca iar ai facut/spus ceva fara sa gandesti inainte, esti imatur, esti nesimtit. Daca nu ai facut nimic din cele de mai sus, inseamna ca mi-am amintit de copiii flamanzi din Somalia si d-aia m-am intristat.

8. La ce te gandesti?
Daca sunt suparata, inseamna ca ma gandeam la copiii din Somalia, daca nu sunt suparata, inseamna ca n-ai facut nimic rau si evident ca iti zic ca ma gandeam cum sa exprim in cuvinte cat de mult te iubesc. Insa iubirea mea pentru tine e atat de mare si de intensa, incat n-am cum sa-ti spun, asa ca nu-ti mai zic nimic.

9. Ma mai iubesti?
Daca pui intrebarea asta imediat dupa ce ai facut ceva de la punctul 7, sa fii sigur ca te iubesc de iar nu poate fi exprimat in cuvinte. Daca pui intrebarea asta cand sunt calma e ok, o sa-ti rapund. Dar nu va fi nevoie sa intrebi asta pentru ca o tipa de obicei spune asta din proprie initiativa, nu pentru ca are pistolul pus la cap [sau mai spune chestia asta de mila, pentru ca tu i-ai zis-o primul si nu vrea sa te dezamageasca; in orice caz aflii daca a zis-o din mila peste doua saptamani cand iti da papucii pe motiv ca e pe moarte si nu vrea sa o tii minte bolnava].

10.M-ai inselat vreodata?
Hai fie, daca ma intrebi asa ma simt nevoita sa-ti recunosc. Sa fim seriosi, intrebarea asta nu are un raspuns adevarat sau fals, are doar un raspuns corect, acela fiind ”nu”. Rapunsul corect se foloseste si la intrebarile “Blugii astia ma fac grasa? Aia arata mai bine ca mine? Te mai gandesti la fosta?”.

Daca simte cineva nevoia sa ia lucrurile astea ca pe ceva personal, eu zic sa-si rectifice atitudinea. Eu nu insel, nu mint, nu mimez si iubesc la nebunie.

P.S si nu sunt ironica

De Neuronul Blond