Pentru ca tot vine Sfantul Valentin, sarbatoare importata de la americani, dar nu conteaza pentru ca atunci cand vine vorba de a primi cadouri nici o sarbatoare nu e mai putin importanta, m-am decis sa scriu despre dragoste, ma rog, despre a face dragoste.
Pe la 15-16 ani toate fetele isi imaginau prima lor noapte de dragoste: lumanari aprinse, muzica romantica pe fundal, un prieten atent si gentil care sa le iubeasca pana la luna si inapoi, petale de trandafir presarate pe pat, un preludiu de jumatate de ora urmat de momentul magic propriu-zis. Sa fim seriosi, in cate cazuri chiar se intampla asta?
Pe la 18-19 ani, au renuntat la ideea de lumanari aprinse si petale de trandafir, dar macar preludiu sa fie dom’ne, macar 15 minute acolo.
Ehh… deja de la 21-22 de ani ele nu mai viseaza feti-frumosi, dupa n relatii esuate au ajuns la o doza de cinism la care se gandesc “hai doua minute preludiu si muzica pe fundal”.
Mi-ar placea sa mai am sperantele de la 15 ani, sa mai pot visa la happily ever after, dar cred ca am ajuns si eu la doza aia de cinism care vine o data cu prima cearta si creste cu prima despartire, primele minciuni, primele dezamagiri.
Apropo de cinism si de renuntatul la vise copilaresti, o prietena de-a mea spunea la un moment dat ce inseamna pentru ea o partida reusita “Mah, daca i se scoala e ok” =))
Si ca sa vedeti cat de romantica sunt eu, de Ziua Indragostitilor ma duc la un film horror 3d!
De Neuronul Blond
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu