Ieri m-am dus la Opera, sa ma culturalizez vezi doamne. Am fost la Cenusareasa [La Cenerentola] de Gioacchino Rossini si nu pot sa spun ca am plecat de acolo foarte incantata. Sa va spun si de ce... rezumat: o Cenusareasa cu fier de calcat Phillips [nu bag mana in foc, se poate sa fii fost de la Braun], cu ochelari de soare, cu pantofi argintii cu sclipici. Next: o sora vitrega cu un par pe care pana si Peggy Bundy ar fi invidioasa – si blond pe deasupra; alta sora vitrega cu pantofi à la Dorothy din Oz [rosii. din lac. not bad though]. Un Principe de Salerno [printul din basm] initial imbracat intr-un costum de controlor de tren. Mai adaugam: bratari mari de plastic, scaun cu animal print, coregrafie total nereusita la niste tentative de dansuri. Un strop de: copii care vorbesc non-stop, chipsuri, bunici prost inspirate [duceti-i la matineu data viitoare], adolescente obeze care danseaza in timpul celui de-al doilea act, coada imensa la bufet [mi-am luat suc, nu chipsuri!], coada imensa la toaleta. And there you have it! Fuuun : Mai ales ca data trecuta am fost la Cosi fan tutte de Wolfgang Amadeus Mozart si chiar mi-a placut. Oricum Cenusareasa iese rau si asa, daramite prin comparatie. Singurul care a dat o “aroma” placuta operei a fost tatal vitreg [mama vitrega din basm], interpretat de Petre Burca, extraordinar de talentat si de amuzant!
Oricum data viitoare ma duc la teatru :))
Neuronul Brunet
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu